The Message of the President

Dragi colegi, dragi prieteni,

Clubul Român de Boală Crohn și Colită Ulcerativă a cunoscut o continuă dezvoltare. Este o societate relativ tânără, cu un trecut de care suntem mândri, cu preocupări centrate pe îngrijirea pacientului, educație, cercetare și multidisciplinaritate. De-alungul timpului, au fost inițiate importante proiecte epidemiologice (IBD Prospect, Epirom Roza Vanturilor), parteneriate cu asociațiile de pacienți (ASPIIR), acțiuni educative (workshopuri sub egida ECCO), iar Simpozioanele Naționale au avut participare tot mai numeroasă cu fiecare an.

Ne dorim continuarea proiectelor care au creionat personalitatea Clubului Roman de Boala Crohn si Colita Ulcerativă. Ne vom concentra pe înființarea de noi Centre Dedicate Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale și dezvoltarea celor existente (București, Cluj, Craiova, Timișoara, Constanța), și în plus, transformarea acestora în Centre de Excelență. Acest lucru este o prioritate pentru creșterea calității vieții pacienților noștri. Vom organiza în continuare simpozioane naționale interesante și atractive, în care autoritatea științifică să se îmbine armonios cu entuziasmul tinerilor rezidenți și doctoranzi.

Site-ul Clubului Român de Boală Crohn și Colită Ulcerativă este o poartă deschisă de comunicare, cu ghiduri și protocoale actualizate, anunțuri utile pentru toți membrii societății.

Vom implica tinerii interesați în patologia bolilor inflamatorii intestinale în proiecte de cercetare și perfecționare profesională prin facilitarea participării la manifestări științifice naționale și internaționale, stagii de pregătire, burse, premii. Țintim spre o societate deschisă, dinamică, care să atragă cât mai mulți membri din diferite specialități (gastroenterologi, chirurgi, radiologi, anatomopatologi, pediatri, reumatologi, dermatologi, nutriționiști, medici de familie).

Ne dorim ca prezentul să devină un trecut demn pentru viitor, Clubul Român de Boală Crohn și Colită Ulcerativă să fie o societate din ce în ce mai puternică, vizibilă pe plan național și internațional.

Acest lucru îl putem realiza doar împreună.

 

Prof. univ. dr. Dan Gheonea

Președinte RCCC