Non-formal Medieval Festival

Asociatia A.S.P.I.I.R. a organizat proiectul european Non-formal Medieval Festival in Sighisoara in perioada 1 -10 octombrie, proiect in cadrul caruia 25 de tineri cu afectiuni cronice sau dizabilitati din Croatia, Spania, Cehia, Italia si Romania au lucrat impreuna la construirea si pregatirea unui altfel de festival – un festival non-formal cu personaje create de ei.

Astfel ca dupa 8 zile de workshop-uri, participantii au iesit pe strazile Cetatii Sighisoara cu o parada de masti si personaje originale, au impartit fly-ere ale asociatiei, au fost primiti la  Primaria Sighisoarei unde a avut loc o conferinta de presa.

Ne-am concentrat pe traditia si legendele locului construind diverse forme ale personajului Dracula, iar tinerii au avut ocazia sa afle mai mult despre aceste legende vizitand Muzeul Sighioarei, Castelul Bran, Cetatea, Cheile Gradistei, precum si prin activitatile organizate in cadrul serii interculturale. De asemenea, au fost prezentari ale asociatiilor si tinerii au putut face comparatii intre sistemele medicale din tarile participante in proiect, precum si planuri de viitor pentru alte proiecte.